Socialismul Participativ Românesc la începutul Secolului XXI

Apariţia şi evoluţia teoriei şi practicii socialiste

Socialismul a apărut în forma sa iniţială cunoscută în prezent sub denumirea de "socialism utopic" înaintea apariţiei clasei muncitoare moderne, cu peste 150 de ani în urmă. Mari gânditori ca Robert Owen, Saint Simon and Fourier au prezentat socialismul ca o alternativă la capitalism. Ei au criticat aspru capitalismul, dar alternativa propusă de ei respectiv de a crea enclave socialiste într-o mare capitalistă, nu s-a dovedit viabilă. Noi gânditori socialişti au apărut odată cu dezvoltarea clasei muncitoare. Unul dintre liderii teoreticienii ai mişcării British Chartist din Anglia a fost Bronterre O'Brien care a scris:

Istoria umanităţii arată ca de la începuturile sale, bogaţii din toate ţările au conspirat în permanenţă pentru a îngenunchea pe săracii din toate ţările , deoarece „sărăcia omului sărac este fundamentul bogăţiei omului bogat”. Toate crimele şi superstiţiile naturii umane îşi au originea în această luptă canibală a bogaţilor împotriva săracilor.

Dorinţa unui om de a trăi din fructele muncii altora este păcatul originar al omenirii. Mizeria clasei muncitoare nu se datorează pur şi simplu răutăţii capitalistului, ci modului de funcţionare a sistemului capitalist. Nu se pune deci problema de capitalist „bun” sau „rău”. Legile economice ale capitalismului dictează esenţa acestui sistem.

Cei care au dezvoltat aceste idei şi au pus socialismul pe baze ştiinţifice apelând la metoda materialismului dialectic în analiza şi gândirea lor au fost Marx şi Engels. Globalizarea actuală a fost prevăzută şi analizată de ei acum peste 150 de ani. Ei au apreciat că în capitalism se crează o piaţă mondială, are loc o diviziune mondială a muncii, se pun bazele materiale ale socialsimului şi se dezvoltă clasa muncitoare nu numai ca sursă de exploatare dar şi ca o clasă revoluţionară. În acest sens Marx a scris că: „emanciparea clasei muncitoare este o sarcină a clasei muncitoare însăşi”. 

Lider în domeniul filozofiei sociale din Statele Unite în secolul XX, John Dewey , a precizat că până când „feudalismul industrial” nu va fi înlocuit de „democraţia industrială” politica va rămâne „o pată aruncată de marile afaceri peste societate”.
În ultima sută de ani, clasa muncitoare s-a revoltat de multe ori dar numai după 1917 a reuşit o transformare revoluţionară a societăţii şi trecerea de la feudalism la socialism.

După al doilea război mondial socialismul s-a extins în ţări din Europa Centrală şi de Sud - Est, în Asia şi în zona Caraibelor.

Ca o concluzie putem spune că:

  • în toate aceste ţări devenite socialiste, cu mici diferenţieri, s-a trecut de la feudalism la socialism contrar principiului enunţat de Marx, potrivit căruia trecerea spre socialism se va realiza în ţările capitaliste dezvoltate;
  • sistemul socialist practicat în aceste noi ţări socialiste a fost un „socialism reprezentativ post-feudal de Stat”;
  • la nivel social, în aceste ţări s-a practicat „democraţia reprezentativă”;
  • la nivelul democraţiei de partid s-a promovat „centralismul democratic”;
  • „socialismul reprezentativ post-feudal de Stat” şi-a bazat existenţa pe „un feudalism de Stat industrial şi agricol” în care statul Socialist a înlocuit feudalii în agricultură şi capitaliştii în industrie.

 

Albert Einstein în studiul său intitulat „De ce Socialism?” menţionează:

Într-o economie socialistă, mijloacele de producţie sunt proprietatea întregii societăţi şi sunt folosite în mod planificat. Planificarea economică, va ajusta producţia la necesităţile comunităţii, va asigura locuri de muncă pentru toţi cei capabili să muncească şi va garanta mijloace de trai fiecărui om, femeie sau copil. Educaţia individuală, în plus de abilităţile înăscute va încerca să dezvolte membrilor societăţii simţul responsabilităţii pentru aproapele lor în locul glorificării puterii şi a succesului din societatea capitalistă. Totuşi,este necesar să amintesc că o „economie planificată” nu este încă socialism. O economie planificată, ca atare, poate avea ca rezultat o înrobire completă a individului. Realizarea socialismului cere deci soluţii pentru probleme socio-politice extrem de dificile pentru a preveni o prea mare centralizare a puterii economice şi politice, pentru a preveni ca birocraţia să devină atotputernică, pentru ca drepturile individului să fie protejate prin măsuri democratice de limitare a puterii birocraţiei .

În 1989 odată cu dispariţia „socialismului reprezentativ post-feudal de Stat” din Europa, strategii capitalismului au lansat o ofensivă ideologică fără precedent împotriva socialismului. Pentru ei capitalismul a câştigat pentru totdeauna iar „socialismul reprezentativ post-feudal de Stat” care a existat în fostele ţări socialiste europene a fost caracterizat drept un „sistem birocratic” generator de „totalitarism politic , social şi economic”.

Ce diferenţe au existat între socialismul definit de Albert Einstein şi „Socialismul reprezentativ post-feudal de Stat” din fostele ţări socialiste europene?
Principalele diferente constau în faptul că:

  • în domeniul economic nu s-a realizat o „democraţie industrială şi agricolă” în care oamenii muncii să conştientizeze importanţa şi responsabilitatea deţinerii mijloacelor de producţie ca proprietate a membrilor întregii societăţi, nu ca proprietate de Stat;
  • în domeniul social nu s-a reuşit inlocuirea „democraţiei reprezentative” cu „democratia participativa”;
  • în domeniul democraţiei de partid nu a existat preocupare pentru înlocuirea „Centralismului Democratic” cu „Centralismul Participativ”. Drept urmare aplicarea abuzivă a principiilor Centralismului Democratic, a facut ca democraţia de partid să capete în timp un caracter formal, transformând funcţiile de conducere din partid în funcţii de comandă ceea ce a favorizat apariţia şi manifestarea „conducerii personale de comandă” care a stat la baza distrugeri „sistemului socialist reprezentativ, post-feudal, de Stat” care a existat în ţările socialiste europene;
  • relaţiile dintre partidele socialiste, din ţările socialiste europene şi Partidul Comunist al Uniunii Sovietice nu au fost relaţii de egalitate şi solidaritate fiind relaţii bazate pe subordonare politică, economică şi militară (singura ţară unde în 1958 s-a reusit retragerea bazelor militare sovietice fiind România). Această subordonare a permis ca Secretarul General al PCUS, Mihail Gorbaciov, să coordoneze în mod direct, în 1989, în colaborare cu George Buch, preşedintele SUA şi alţi lideri capitalişti din ţările Vest Europene, precum Francois Mitterand, distrugerea sistemului socialist european, finalizând iniţiativele sale personale prin dispariţia de pe scena politică inclusiv a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice.

În octombrie 1989, Mihail Gorbaciov, a pus în practică aşa numita „Doctrina Frank Sinatra” (după cântecul acestuia „I Did it My Way”), promovând ideea că „fiecare ţară trebuie să-şi decidă calea de evoluţie". Întrebarea este ce fel de evoluţie a gândit Gorbaciov pentru fostele ţări socialiste europene când, în 1989, el personal a schimbat pe toţi foştii liderii de partid din aceste ţări. În România Gorbaciov şi-a realizat planul de schimbare a liderului de partid cu ajutorul a peste 38.000 militari sovietici din serviciile speciale sosiţi în ţară în calitate de turişti şi care au creat cadrul necesar realizării unei „lovituri militare de Stat”, în 22 Decembrie 1989.

Cu toate aceste deficienţe, „socialismul reprezentativ post-feudal de Stat” a dovedit prin aplicarea în practică valabilitatea teoriei socialiste respectiv că se poate realiza o nouă societate bazată pe dreptate socială, egalitate şi solidaritate în care protecţia socială s-a realizat prin asigurarea de locuri de muncă pentru toţi membrii societăţii, care a garantat un nivel de trai decent pentru toată populaţia, educaţie şi asistenţă medicală gratuită şi locuinţe pentru cea mai mare majoritate a populaţiei. Ca rezultat al acestei politici, în prezent, în România există cel mai mare număr de proprietari de apartamente din întreaga Europă.
Analizând experienţa economică şi socială acumulată de „Socialismul Chinezesc” putem observa că în prezent, în China se construieşte o „Economie Mixtă în care coexistă proprietatea publică cu cea privată”. Acţionând în acest fel Republica Populară Chineză acumulează experienţă capitalistă necesară care a lipsit din primul său stadiu de dezvoltare socialistă respectiv din etapa „socialismului reprezentativ post-feudal de Stat”. Acest nou stadiu de dezvoltare permite Republicii Populare Chineze să facă paşi concreţi pentru a realiza „societatea socialistă post-capitalistă”, la care s-a referit Marx în teoria sa.
Această societate socialistă, conform legii negării negaţiei, trebuie să fie o societate a „socialismului participativ, post-capitalist, al poporului muncitor”.

Ca o conclzie putem spune că :

  • „Socialismul participativ, post-capitalist, al poprului muncitor” va promova valori mai înalte decât „Socialismul reprezentativ, post-feudal de Stat” acţionând pentru înlocuirea:
  • „Feudalismului de Stat Industrial şi Agricol” cu „Democratia participativă Industrială şi Agricolă a poporului muncitor” ;
  • „Democraţia Reprezentativă” cu „Democraţia Participativă” în viaţa socială;
  • „Centralismul Democratic” cu „Centralismul Participativ” în viaţa politică.

 

Curente în cadrul mişcării socialiste mondiale
Apărută iniţial ca un curent reformist în cadrul marxismului, „social-democraţia” aducea anumite critici acestei ideologii. La începutul secolului al XX-lea, „social democraţii” erau definiţi drept „socialişti – reformatori” prin opoziţie cu „socialiştii revoluţionari”. Ambele curente socialiste, considerau că socialismul, bazat pe proprietatea comună, este obiectivul esenţial al omenirii. Spre deosebire de „socialiştii revoluţionari” cei „reformatori” considerau însă că trecerea la societatea socialistă trebuia făcută prin „evoluşie” nu prin „revoluţie”.

Ruptura formală dintre „socialiştii revoluţionari” şi cei „reformişti” s-a produs odată cu izbucnirea primului război mondial. „Socialiştii revoluţionari” militau contra războiului pe considerentul că proletarii de diferite naţionalităţi nu trebuie să lupte unii contra altora, obiectivul lor real fiind solidaritatea de clasă contra burgheziei.
„Socialiştii reformatori" susţineau însă eforturile de război ale guvernelor naţiunilor din care făceau parte înlocuind „principiul solidarităţii de clasă” cu „principiul solidarităţii naţionale” – principiu care, avea să evolueze, în unele ţări, spre fascism.

Urmare a acestei scindări „ socialişitii revoluţionari” aveau să fie cunoscuţi sub numele de „comunişti” iar „socialiştii reformatori” sub numele de „social – democraţi” .

Istoria „social – democratiei” este deci istoria unei îndelungi, lente, constante şi neabătute alunecări către dreapta, „social-democraţii” transformându-se încet dar sigur în „pro-capitalişti”.
După abandonarea căii revoluţionare spre socialism, din „social – democraţie” s-a desprins încă o ramură „care militează pentru înlocuirea capitalismului cu socialismul, dar folosind mijloacele democraţiei reprezentative şi parlamentare, nu prin revoluţie. Această ramură a căpătat denumirea de „socialişti democratici” .

După căderea Socialismului reprezentativ post-feudal de Stat din Europa , în 1989, în unele din fostele ţări socialisite „socialiştii democratici” au pus bazele a două ramuri diferite:

  • ramura a acestora a rămas adepta înlocuirii capitalismului cu socialismul, prin promovarea „democratiei parlamentare reprezentative” în domeniul social şi a „centralismului democratic”, în domeniul politic. Aceştia sunt cunoscuţi sub denumirea de „Socialişti Democratici Reprezentativi”.
  • ramura „militantă” a „socialiştilor democratici”, din fostele ţări socialsite, acţionează în prezent pentru înlocuirea „centralismului democratic” cu „centralismul participativ” în viaţa politică şi a „democraţiei reprezentative” cu „democraţia participativă a poporului muncitor” în viaţa socială şi economică , apreciind că „la idea de revoluţie trebuie să se ajungă numai când s-a demonstrat că nu exista altă posibilitate”. Aceştia sunt cunoscuţi sub denumirea de „Socialişti Democratici Participativi”.

Rezultă deci că în prezent numai „Social Democraţii” preferă în continuare compromisul cu capitalismul, pornind de la concepţia că „în loc să milităm pentru înlăturarea capitaliştilor mai bine ne alăturăm lor şi prin alternarea la putere putem să valorificăm în interes personal beneficiile economice şi sociale oferite de societatea capitalistă”.

Prin realizarea Internaţionalei Socialiste în anul 1951 (organism politic care promova principiile: libertăţii, egalităţii, dreptăţii sociale şi solidarităţii), partidele social-democrate care o constituiau au devenit o contrapondere, în domeniul social şi economic, la realizările pozitive obtinute de „socialismul reprezentativ post-feudal de Stat” promovat în aceea perioadă de fostele ţări socialiste.

La sfârşitul anilor ‘80, social democraţia, a făcut un nou pas la dreapta adoptând teoria „A treia cale”. Aceasta înseamnă şi abandonarea idealului originar al „dreptăţii sociale” prin mutarea accentului de pe această temă pe teme colaterale, secundare, conjuncturale, simbolice, la modă, de genul: ecologie, drepturile omului, feminism, egalitate rasială, multiculturalism, drepturile minorităţilor, deculpabilizarea homosexualităţii etc. Prin aceste transformări social-democraţia a ajuns în prezent din doctrinară de stânga şi susţinătoare a intereselor celor mulţi şi săraci, la începuturile activităţii sale, la susţinerea intereselor celor puţini şi avuţi. Ei au renunţat la ideea naţionalizărilor, fie ele şi realizate pe cale democratică şi au devenit aprigi susţinători ai ideii de privatizare, adică de a lua de la cei săraci să dai la cei bogaţi.
„Social-democraţia” promovează în prezent politici liberale, precum reducerea impozitelor pentru firmele multinaţionale cu scăderea corespunzătoare a resurselor pentru buget şi programe sociale, politici financiare în dezavantujul activităţilor economice ale investitorilor interni, renunţarea la idea de „Stat al bunăstării” promovată o lungă perioada de timp, etc.

Cu excepţia „principiului libertăţii” (care în linii mari a fost respectat până la evanimentele din 11 Septembrie 2001 după care s-au promovat politici poliţieneşti de limitare a principiului libertăţii), restul principiilor precum cel al „egalităţii şi dreptăşii sociale” a fost înlocuit cu principiul „egalităţii şanselor” Este clar însă pentru toţi că nu poate exista o „reală egalitate a şanselor” între bogaţi şi săraci.

Social-democaraţia a renunţat şi la „principiul solidarităţii” acţionând sistematic în sensul fragmentării şi dezbinării electoratului de stânga. Acest lucru s-a manifestat cu pregnanţă în România, după 1989, când social-democraţia sub denumirea iniţială de „Frontul Sălvarii Naţionale”, apoi „Partidul Democraţiei Sociale din România” şi în prezent „Partidul Social Democrat din România”, a acţionat cu consecvenţă pentru divizarea , absorbţia şi înlăturarea de pe scena politică a oricărui partid sau mişcări politice situate la stânga social democraţiei.

În anul 2003, când se afla la guvernare, Partidul Social Democrat din România a reuşit desfiinţarea celui mai reprezentativ partid socialist, Partidului Socialist al Muncii, prin metode nestatutare şi prin cointeresarea unor cadre de conducere.

În prezent mişcarea socialistă din România este formată din:

  • Partidul Social Democrat - care în mod oficial declară că este un partid de stânga dar în realitate acţionează cu consecvenţă să dezbine, absoarbă şi controleze toate partidele şi mişcările socialiste de stânga din România în scopul lipsirii electoratului de stânga de o altă alternativă. Rezultatul acestei politici promovată de 20 de ani este faptul că o mare parte a electoratului de stânga dezamăgit de politica de dreapta a Partidului Social Democrat refuză să mai participe la vot.  Partidul Social Democrat este membru al Partidului Socialist European şi al Internaţionalei Socialiste, care în realitate este o Internaţională social-democrată;
  • Grupuri de „socialişti revoluţionari” - dintre care unii se declară „comunişti” iar alţii „comunişti nepecerişti” (care nu aceeptă în rândul lor pe foştii membrii ai PCR). Ei sunt adepţi ai „democraţiei reprezentative” ai „centralismului democratic” şi promovează preluarea puterii pe calea „democratiei reprezentative parlamentare” sau pe cale revoluţionară;
  • Din „socialişti democratici reprezentativi” - adepţi ai „democratiei reprezentative” în viaţa socială şi economică, ai „centralismului democratic” în viaţa politică şi ai ideii de preluare a puterii numai prin promovarea „democraţiei reprezentative parlamentare”. Aceştia acţionează în prezent în cadrul „Partidului Alianţa Socialistă” care este membru al Partidului Stânga Europeană.
  • Din „socialiştii democratici participativi”- militanţi pentru promovarea „democraţiei participative a poporului muncitor” în viaţa socială şi economică, a „centralismului partipativ”, în viaţa politică şi a ideii de preluare a puterii promovând „democraţia participativă a poporului muncitor” apreciind că „la idea de revoluţie trebuie să se ajungă numai când s-a demonstrat că nu există altă posibilitate”. Aceşti militanţi acţionează ca membrii ai Comitetului Fondator al „Partidului Socialismului Participativ Român” .

 

Directiile de acţiune şi modul de organizare a „Partidului Socialismului Particiaptiv Român” 

Funcţionarea „democraţiei clasice” se bazează şi în prezent pe reprezentare fiind deci o „democraţie reprezentativă”. Cetăţenii îşi deleagă unor reprezentanţi (aleşi numai prin votul unei părţi a populaţiei ţării) puterea de a decide în numele lor asupra destinului lor şi a viitorului ţării. Se ajunge astfel ca unui număr restrâns de „reprezentanţi” să li se dea puterea şi dreptul de a „reprezenta” voinţa politică a sute de mii de cetăţeni fără ca aceştia să aibă minimă responsabilitate de a se consulta, cu cei care i-au ales, atunci când îşi exprimă votul în numele lor. Eficienţa acestei „democraţii reprezentative” se concretizează, în prezent, prin corupţie, criminalitate, droguri, prostituţie, neglijarea intereselor cetăţeanului, lipsa de preocupare pentru interesul public şi comunitar, pentru prezentul şi viitorul ţării. „Democraţia Reprezentativă” este deci elementul de rezistenţă al Democraţiei Capitaliste, care în realitate se manifestă ca o Dictatură a Capitalului în care „profitul multinaţionalelor” este pus înaintea intereselor oamenilor şi popoarelor.

Lupta pentru „decolonizarea informaţiei” pe plan mondial şi mijloacele actuale de comunicare permit într-o măsură din ce în ce mai mare „popoarelor muncitoare” din întrega lume să-şi exprime şi coordoneze opţiunile sociale, economice şi politice şi să participe în mod direct la transpunerea lor în practică.

Din aceste considerente „Partidul Socialismului Participativ Român” militează cu consecvenţă pentru înlocuirea „Democraţiei Reprezentative” cu „Democraţia Participativă” în cadrul căreia „poporul muncitor”, să poată decide şi stabilii direcţiile şi modalităţile de acţiune pentru trecerea la „societatea socialistă participativă, post-capitalistă a poporului muncitor” şi să-şi asume rolul de forţe motrice în finalizarea, la toate nivelele, a hotărârilor luate. 

„Partidul Socialismului Participativ Român” apreciază că a venit timpul să intensificăm lupta împotriva politicilor imperialiste neo-liberale de globalizare a capitalului care absolutizează rolul „economiei de piaţă” şi al multinaţionalelor. A sosit timpul ca cetăţenii ţărilor noastre să devina participanţi activi în stabilirea şi finalizarea politicilor economice şi sociale promovate în numele lor. Recesiunea economică şi creşterea continuă a şomajului impun o schimbare a politicii economice şi sociale în favoarea asigurării de locuri de muncă pentru toţi cetăţenii prin modernizarea serviciilor publice şi o politică eficientă de investiţii, având la bază „un nou spaţiu public naţional” şi transformarea actualului „Stat Minimal” într-un eficient „Stat Participativ” care să deţină proprietatea asupra rezervelor şi resurselor naturale strategice ale ţării, să poată realiza un echilibru bazat pe eficienţă între „proprietea publică” şi „proprietatea privată”, să asigure în mod gratuit învăţământ şi asistenţă medicală performantă, să sprijine şi protejeze cercetarea ştiinţifică, arta, ştiinţa, cultura şi valorile umane, spirituale şi materiale naţionale.

Ca o concluzie „priorităţile economice şi sociale trebuie schimbate în favoarea oameni lor nu a creşterii profiturilor multinaţionalelor.

„Partidul Socialismului Participativ Român" militează :

  • În plan intern:
  • să promoveze „economia mixtă” şi să transforme prezentul „Stat minimal” ineficient într-un „Stat participativ” eficent care trebuie să aibă în proprietatea sa rezervele şi resursele naturale strategice ale ţării şi să fie capabil să realizeze un echilibru bazat pe eficienţa între „proprietatea publică” şi „proprietatea privată”;
  • pentru o protecţie socială naţională asigurată prin crearea de locuri de munca pentru întreaga populaţie activă a ţării, promovând:
  • noi modalităţi de socializare a activităţilor sociale şi economice ;
  • noi modalităţi de lucru asociative eficiente în industrie, agricultură şi servicii;
  • folosirea veniturilor obţinute din valorificarea rezervelor şi resurselor naturale strategice ale ţării în interesul întregului popor;
  • dreptul „poporului muncitor” de a prelua conducerea şi proprietatea instituţiilor economice şi sociale în pericol de faliment pentru a se evita distrugerea şi înstrăinarea patrimoniului naţional.
  • În plan extern
  • pentru ca în domeniul relaţiilor externe să se revină la politica tradiţională „reactivă" prin înlocuirea actualei politici „pro-active” care permite existenţa bazelor militare străine pe teritoriul României, prezenţa trupelor româneşti pe teritoriul altor ţări şi participarea ţării noastre la alianţe militare ofensive care sunt o ameninţare la adresa păcii mondiale;
  • pentru o Europă fără „dublu standard” formată din ţări egale, suverane şi independente, capabile să-şi promoveze tradiţiile lor economice, sociale şi culturale şi specificul naţional, să-şi conserve şi valorifice în interesul tuturor membrilor societăţii resursele şi rezervele lor strategice;.
  • pentru interzicerea politicilor imperialiste şi neocolonialiste, războaielor şi ameninţărilor, a atacurilor „preventive” şi a embargourilor, pentru decolonizarea informaţiei şi accesul liber al tuturor ţărilor din lume la progresul tehnico-ştiinţific, pentru soluţionarea pe cale paşnică a tuturor conflictelor, renunţarea la forţă şi la ameninţarea cu forţa în relaţiile internaţionale, pentru realizarea unei lumi multipolare bazată pe respectarea dreptului internaţional .

 

Pornind de la analizarea principiilor „centralismului democratic” şi rezultatele obţinute în practică de partidele din fostele ţări socialiste din Europa a rezultat că aceste principii au fost interpretate în mod unilateral ca „dreptul membrilor de partid de a-şi alege conducătorii, prin alegeri de jos în sus şi dreptul conducătorilor aleşi de a decide, de sus în jos, în numele celor care i-au ales, fără a-i consulta. Această interpretare a pemis, adeseori, în fostul „sistem socialist reprezentativ post-feudal de Stat” din Europa, apariţia şi manifestarea unor forme de „conducere personală de comandă”, care au redus coeziunea ideologică şi de acţiune a membrilor acestor partide şi în acelaşi timp a făcut posibile erori precum „conducerea unipersonală a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice de către Mihail Gorbaciov şi înţelegerea sa personală cu George Bush din Malta, care a stat la baza distrugerii sistemului socialist din Europa. 

Din aceste motive Partidul Socialimului Participativ Român a înlocuit în documentele sale programatice „centralismul democratic de partid” cu „centralismul participativ de partid” care promovează de asemenea principiul democratic de alegeri de jos în sus, pe criterii de practică, experienţă şi calităţi politice personale probate în practică, dar pune un accentul principal pe „principiile conducerii participative a partidului” bazat pe faptul că „orice funcţie de conducere” trebuie să fie, în primul rând „o funcţie de executie” pentru a pune în practică hotărârile organizaţiilor de bază ale partidului, la fiecare nivel organizatoric, şi nu „o funcţie de comandă” pentru conducătorul de partid sau un grup din conducere, pentru a impune partidului puncte de vedere personale, fără o dezbatere aprofundată în cadrul partidului.

Bazat pe concluziile rezultate din analiza activităţii politice a fostului Partid Comunist Român şi a altor foste partide socialiste din Europa, înainte de 1989, Partidul Socialismului Participativ Român acţioneză pentru alegerea Preşedintelui partidului de către „Comitetul Central” şi nu de către „Congres” pentru a se evita ca Preşedintele să fie în afara controlului şi a conducerii colective de partid.

În acelaşi timp din analiza evoluţiei societăţii umane în Secolul XX a rezultat ca tradiţionalele „clase sociale” s-au diversificat în multe „categori sociale”, care includ şi tehnocraţia. Aceste „categorii sociale” au multe trăsături şi scopuri comune formând împreună „poporul muncitor”. 

Din aceste motive Partidul Socialismului Participativ Român a considerat o necesitate obiectivă înlocuirea în documentele sale programatice a noţiunii de „luptă de clasă” cu ideia mai amplă de „luptă a poporului muncitor pentru drepate socială”.

Cu privire la conceptul de „Dictatură a Proletariatului” aceasta se confruntă în prezent, în teoria şi practica socială şi politică cu aşa numita „democraţie capitalistă” care în realitate este o „dicatură a capitalului” dar care este prezentată şi promovată sub denumirea de „democraţie”. În acelaşi timp, pentru toate fostele ţări socialsite Europene, unde de mai mult de 20 de ani istoria a fost scrisă în conformitate cu directivele „învingătorilor capitalişti” ideia oricărui fel de „dictatură”, în mod special pentru noua generaţie de tineret este inacceptabilă. Din aceste considerente în documentele programtice ale Partidul Socialismului Participativ Român noţiunea de „dicatură a proletariatului” a fost înlocuită cu „democraţia participativă a poporului muncitor”.

În privinţa „Internaţionalismului” şi a necesităţii impuse de realităţile politice internaţionale din prezent, este necesar de a se crea o nouă „Internaţională a partidelor muncitoreşti, socialiste de stânga şi comuniste” diferită de „Internaţionala Socialistă” care este o „Internaţională a partidelor social-democrate”, în conformitate cu experienţa partidelor şi mişcărilor muncitoreşti, socialiste de stânga şi comuniste din România rezultă că „noul internaţionalism” trebuie să se îmbogăţească cu experienţa acumulată de fiecare partid membru şi deciziile, care se iau în cadrul acesteia, trebuie să aibă legitimitatea consensului tuturor partidelor membre. Numai prin această modalitate de lucru va fi posibil să evităm greşelile trecutului, care s-au manifesat în cadrul sistemului socialist european, unde nu s-a putut realiza o cooperare frăţească pe baze de egalitate şi fără amestec în treburile interne ale ţărilor şi partidelor membre. Noul internaţionalism trebuie să dea continuitate tuturor elementelor pozitive din teoria şi practica partidelor şi mişcărilor muncitoreşti, socialiste de stânga şi comuniste din întreaga lume ,bazate pe relaţii de egalitate şi solidaritate între toate partidele, neamestec în treburile interne ale altor partide şi respect pentru legislaţia de drept internaţional într-o lume multipolară. 

Pornind de la faptul că viitorul aparţine tinerilor „Partidul Socialismului Paricipativ Român” îşi propune ca o necesitate obiectivă să acţioneze pentru educarea noilor generaţii de tineri pentru a cunoaşte teoria socialismului ştiinţific, a socialismului participativ, adevărata istorie naţională şi internaţională, tradiţiile de muncă şi luptă ale poporului muncitor pentru o viaţă mai bună, pentru pace, solidaritate şi cooperare. Numai printr-o politică adecvată de pregătire, îndrumare, antrenare şi promovare în activităţile politice a noilor generaţii de tineri militanţi va fi posibil să se dea continuitate şi să se dezvolte, la un nivel superior, relaţiile tradiţionale prietenie, solidaritate şi cooperare dintre toate partidele şi mişcările muncitoreşti, socialsite de stânga şi comuniste din întreaga lume. 

Numai unite toate forţele politice şi mişcările sociale muncitoreşti, socialsite de stânga şi comuniste din întrega lume vor putea schimba actuala societate capitalistă, care îşi bazează existanţa pe creşterea nelimitată a „profitului multinaţionaleor” prin politici imperialiste, neo-colonialiste, războaie şi exploatare sălbatică a forţei de muncă şi a resurselor şi rezervelor materiale maritime şi terestre a marii majorităţi a ţărilor lumii cu o nouă societate „societatea socialsimului participativ post-capitalist, a poporului muncitor”, capabilă să asigure bunăstarea materială şi spirituală, progresul social şi economic pace şi prosperitate pentru toate popoarele lumii. 

Partidul Socialismului Participativ Român, este continuator al teoriei şi practicii progresite a mişcării muncitoreşti, socialiste de stânga şi comuniste româneşti şi internaţionale şi porneşte în activitatea sa de la precizarea făcută de Karl Marx care a afirmat că: „filozofii nu au făcut mai mult decât să dea diferite interpretări lumii, important este de a o schimba”.

 

Constantin Creţu
Preşedintele Comitetului Fondator al Partidului Socialismului Participativ Român

Bucureşti: 25 Decembrie 2009